In ultimii 10 – 15 ani, spiritualitatea orientala budista si-a dat mana cu stiinta psihologiei occidentale, incercand sa invete una de la alta si incercand prin transcendere sa creeze o singura stiinta spirituala atot-cuprinzatoare.
Stiintele spirituale budiste s-au ocupat dintotdeauna cu precadere de ceea ce ‘nu vedem’ ci doar ‘simtim’ si care nu trebuie demonstrat ci doar experimentat ( mintea, spiritul);
in timp ce psihologia occidentala se caracterizeaza printr-o analiza a fenomenelor care pot fi vazute si demonstrate stiintific (corpul fizic, creierul).
Practic, intrand in dialog una cu alta, cele doua stiinte s-au dovedit a fi complementare, iar rezultatele acestui demers sunt de-a dreptul spectaculoase!
In linii mari, toata literatura de specialitate care se scrie in prezent ca urmare a acestei comuniuni de informatii si cercetare, ne explica faptul ca noi nu suntem numai ceea ce credeam noi pana acum ca suntem, ci suntem mult mai mult.
Acest adevar cunoscut din vremuri stravechi doar de catre cei pe care istoriile ii numesc ‘iluminatii’, a fost un secret foarte valoros care a fost pastrat cu mare grija.
De ce ? – Deoarece odata acest secret dezvaluit, fiecare dintre noi putem sa ne construim viata asa cum dorim. Aflam ca, in loc sa mai credem ca fiecare are un destin bine determinat ( deci indiferent ce ai face, viitorul se desfasoara asa cum era predestinat), avem posibilitatea sa ne construim singuri viitorul : dintr-un vagon tras de locomotiva destinului, putem deveni insasi locomotiva, pe un traseu pe care il decidem singuri).
Mai concret, iata ce ni se dezvaluie :
Uitati de linia demarcanta intre corpul nostru fizic si lumea exterioara :
aceasta linie este numai imaginara si nu face decat sa ne incurce vederea si cunoasterea.
Si, pentru ca dincolo de capacitatea noastra limitata de a vedea, se intinde vasta noastra Fiinta, imaginati-va ca sunteti ‘fara limite’…. si ca va ‘pierdetzi’ granitzele contopindu-va in marea Fiinta Universala. Marea Fiinta Universala care este formata din energia emanata de tine, de familia ta, de prietenii tai, de cunoscutii si necunoscutii tai, de florile din glastra si copacul din curtea ta , si a celor de pretutindeni… I s-a mai spus la un moment-dat si o mare ‘supa energetica’, Spiritualitatea Universala, Dumnezeu, Buda, si orice alt nume care sa reflecte necuprinsul, daca se poate asa ceva…
Emanam energie… emanam energie de intensitate si nivel diferita de cel de langa noi… (vorbesti cu cineva cateodata si nu intelegi nimic nici tu nici el? – sunteti pe lungimi de unda diferite, nu-i asa ? ).
Fiecare dintre noi emanam in spatiu energii de intensitate si nivel diferite inclusiv fata de noi insine, functie de gandurile si emotiile pe care le avem la un moment dat. Prin fiecare gand si mai ales fiecare emotie emitem o anumita energie si ne ‘pozitionam’ energetic pe o anumita ‘banda de frecventa’ in marea ‘supa energetica’ universala, in Marea Fiinta Universala. De asemenea, primim fluxuri energetice de la marea fiinta universala, pe aceleasi lungimi de unda pe care emitem noi catre ea … ( logic, nu ? ).
Marea Fiinta Universala este foarte desteapta – stii cum se spune despre marii invatati ? ca au un dram de ticneala… Asa este si Fiinta noastra Universala – foarte desteapta, dar nu intelege chiar tot ce trimitem noi in univers… adica nu intelege ‘negatia’. Nu ‘vede’ decat ‘substantivul, sa zicem ‘abandon’, insotit de emotia ta… si nu il vede pe ‘nu’ !
Nu intelege ca ‘nu vrei abandon’ – si emani o mare‘frica’, ci intelege doar ca vrei ‘abandon’ si ai niste emotii puternice in acest sens : si, in consecinta, te acordezi pe lungimea de unda a abandonului – si il si primesti !! Ca doar tu l-ai comandat, zice Fiinta…
Dar atunci cum sa faci sa o ‘pacalesti’ ? Simplu : prefa-te !! ( Gandeste numai pozitiv ! zic invataturile simple din strabuni). Emana doar ganduri si emotii pozitive de fericire si iubire, la nevoie prefa-te ca esti deja fericit si concentreaza-te pe aceste concepte cat mai mult posibil – si Fiinta te acordeaza pe aceste lungimi de unda, de fericire …. si incepe sa-ti trimita fericirea… Cere si ti se va da ! Ca in povestea ‘Lampa lui Aladin’ din copilaria noastra….
Pentru a ajunge la publicul larg, aceste informatii au fost scrise in carti de specialitate, mai mult sau mai putin accesibile omului de rand ca nivel informational. De asemenea, s-au facut filme. Filmul ‘’The Secret’’ – care poate fi cumparat pe www.amazon.com – este un exemplu elocvent. Filmul este conceput ca un documentar in care oamenii de stiinta incearca sa explice pe intelesul maselor informatiile de mai sus.
Cam asta este ceea ce ne spune filmul Secretul si Legea Atractiei Universale.
Ceea ce nu ne spune Secretul (sau cel putin nu subliniaza suficient) este ca Fiinta ne trimite fericirea sub forma unor Oportunitati, pe care intai noi trebuie sa le asteptam, sa le recunoastem cand apar si sa punem mana pe ele ! Altfel, trec pe langa noi – si s-a dus…
( Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in sac, nu-i asa ? ). Cu alte cuvinte, trebuie sa recunoastem oportunitatile ghidandu-ne dupa instinct si sa actionam! Instinctul este reprezentarea in interiorul nostru a marii inteligente universale… De fapt, marii invatati in domeniu ne spun ca ar trebui sa nu mai gandim deloc, ci sa ne lasam ghidati doar de instinct…
Iata deci, cam care ar fi setul complet de actiuni pe care ar trebui sa il facem, ca sa obtinem ceea ce ne dorim :
Principiul 1:
E adevarat ca tu creezi in realitate, intr-un fel sau altul, conceptul pe care il ai in centrul atentiei si asupra caruia iti focalizezi concentratia. Viata ta va fi rezultatul asupra ceea ce iti focalizezi atentia in mod prioritar.
Principiul 2 :
Pentru a obtine ceea ce-ti doresti, trebuie sa actionezi in consecinta. Indiferent daca vrei relatii interpersonale bune, o cariera de success, sanatate, sau orice altceva, in afara ca trebuie sa-ti concentrezi atentia pe acest lucru, trebuie sa actionezi in acest sens.
Principiul 3 :
Mai mult decat atat, actiunea ta trebuie, intr-o anumita masura cel putin, sa confere o valoare catre lume, catre alte persoane. Poti face multe lucruri, dar daca acestea nu au nici o valoare pentru nimeni, nu primesti nimic inapoi; de aceea se si chiama ‘legea atractiei’. Primesti inapoi ceea ce tremiti in univers : daca vrei sa primesti ceva cu valoare, trebuie sa dai valoare la ceea ce faci tu.
Si de aici incolo, se poate dezvolta fiecare principiu in parte……….
Nu-i asa ce fascinanti suntem ?
Nu-i asa ca meritam sa ne cunoastem pe noi insine si pe cei de langa noi ?
Incercati – va veti surprinde pe voi insiva !!
Posted in SPA-ul este o stare! || No Comments
Ayurveda este un sistem vechi de 5000 de ani de tratare naturala care isi are originile in cultura Vedica din India. Desi asuprita de-a lungul anilor de ocupare straina, Ayurveda s-a bucurat de o revenire majora atat in tara sa natala cat si in intreaga lume. Atat medicina tibetana cat si medicina traditionala chineza isi au radacinile in Ayurveda. Medicina grecea timpurie a imbratisat de asemenea multe din conceptele descrise initial in textele clasice ale medicinei ayurvedice care dateaza de acum mii de ani.
Mai mult decat un simplu sistem de tratare a bolilor, Ayurveda este o stiinta a vietii (Ayur = viata, Veda = stiinta sau cunoastere). Ofera un sistem de intelepciuni creat pentru a ajuta oamenii sa-si pastreze vitalitatea si sa-si stinga maximum de potential ca fiinta umana. Oferind principii calauzitoare pentru viata de zi cu zi si pe sezoane, dieta, comportament si folosirea corecta a simturilor, Ayurveda ne aminteste ca sanatatea este integrarea dinamica si echilibrata intre mediul inconjurator, corp, minte si spirit.
Deoarece recunoaste apartenenta corpului uman in natura, Ayurveda descrie trei energii fundamentale care guverneaza mediul noustru interior si exterior: miscarea, transformarea si structura. Cunoscute in sanscrita ca Vata (vant), Pitta (foc) si Kapha (pamant), aceste forte primare sunt responsabile pentru caracteristicile mintii si corpului nostru.
Fiecare dintre noi are o proportie unica din aceste trei forte care ne contureaza. Daca Vata ne domina sistemul, avem tendinta sa fim slabi, usori, entuziasti, energetici si schimbatori. Daca Pitta predomina in natura noastra, avem tendinta sa fim intensi, inteligenti, orientati spre succes si un apetit foarte ridicat pentru viata. Atunci cand predomina Kapha, avem tendinta sa ne lasam dusi de val, metodici si educativi. Desi fiecare din noi are toate cele trei forte, majoritatea oamenilor au doar unul sau doua din aceste elemente care se evidentiaza.
Pentru fiecare element exista o pozitie de echilibru si alta de dezechilibru. Atunci cand Vata este echilibrata, persoana este vivace si creativa dar atunci cand este prea multa miscare in sistem, o persoana devine anxioasa, are insomnii, piele uscata, constipatie si intampina dificultati in a duce la bun sfarsit diverse activitati. Cand Pitta functioneaza echilibrat, persoana este calda, prietenoasa, disciplinata, un bun lider si un bun orator. Atunci cand elementul foc este dezechilibrat, persoana tinde sa fie compulsiva, iritabila si poate suferi de indigestie sau afectiuni inflamatorii. Cand Kapha este echilibrata, persoana este draguta, sustinatoare si stabila dar cand se dezechilibreaza devine apatica, ia in greutate si are sinusurile infundate.
Un scop important pentru Ayurveda este acela de a identifica starea ideala de echilibru a unei persoane , sa determine unde sunt dezechilibre si sa ofere solutii folosind dieta, plante, arome, masaj, muzica si meditatie pentru a restabili echilibrul.
Posted in SPA-ul este o stare! || 1 Comment

Probabil nu exista un cuvant mai puternic pentru industria Spa decat ritual. Gandul iti zboara automat la relaxare, terapeuti care iti zambesc, lumanari parfumate si muzica linistitoare.
In general, ele se refera la tratamente ce incorporeaza diverse elemente culturale si dau celui ce vine la Spa o idee, un gust sau un miros al culturii din care provin.
Orice Spa ar trebui sa aiba ceea ce se numeste un Spa Journey (o sa detaliem acest subiect intr-un articol viitor). In principiu, Spa-ul nu are nimic intamplator. Fiecare etapa are rolul ei, de la primirea oaspetelui, introducerea in atmosfera, tratamentul, relaxarea si tot asa….creandu-se ceea ce se numeste generic Calatorie prin Spa.
Ritualurile se folosesc cel mai des fie la inceputul calatoriei, fie la sfarsitul ei, ca momente ce deschid sau inchid contactul cu aceasta lume speciala.
Probabil ca exemplul cel mai elocvent este Ritualul de Spalare al Picioarelor – el pune accentul atat pe efectele terapeutice ale procedurii, cat mai ales pe efectul psihologic de relaxare al mintii si al trupului, intr-un mediu creat special pentru indepartatrea grijilor cotidiene.
Ceremoniile de spalare al picioarelor sunt cunoscute ca fiind un gest special de servire si daruire in multe culturi, nu numai ca o modalitate de curatare.
Terapeutii celebrand curatarea, masand si rasfatand!
Posted in SPA-ul este o stare! || No Comments
M-am gandit foarte mult la ce as putea sa scriu despre SPA care sa fie si nou si convingator si sa fie si o bun inceput pentru un blog de asemenea “natura”!
Am foarte multi prieteni care vorbesc despre”educarea” pietei, despre cum in Romania lumea nu este pregatita pentru Spa, despre cum acest concept necesita o “evanghelizare a pietei”…si multe altele…
Cand am inceput aceasta afacere, toata lumea ne-a intrebat ce facem de fapt, si cu ce ne ocupam, si de ce e diferit ce facem noi de ce era déjà pe piata, si cum o sa facem ca lumea sa inteleaga….
Si atunci a incoltit in mintea mea o idee: daca as putea cumva explica altfel ce inseamna Spa, poate ca ideea asta ar prinde aripi in sfarsit…
Si-atunci mi-am zis: SPA-UL ESTE O STARE!
Si incet-incet, ideea a prins aripi si toate si-au gasit un rost…
Deci, nu te mai gandi la tratamente, la ce crema se foloseste, la cat ai de stat acolo sau cat te costa….Incearca sa te desprinzi atunci cand esti la Spa, sa te relaxezi tu cu tine, cu adevarat, sa respiri asa cum nu o faci prea des si sa-ti acorzi tu tie importanta necesara. Daca tu nu esti bine, nici corpul si nici viata ta nu vor fi bine.
N-ai timp sa vii la Spa? Nu e atat de grav nici asta…gaseste-ti macar 5 minute in fiecare zi in care sa simti Spa, sa experimentezi lumea astfel, sa nu raspunzi la nici un telefon, sa respiri in respiratii complete si sa iti gasesti energia viatala care te aprinde in fiecare zi.
Fa asta pentru tine, spune-i Universului ca recunosti ceea ce este important in viata si el iti va raspunde: vei gandi, vei auzi si vei face mai bine.
E simplu, nu-i asa?
Caci Spa-ul este doar o stare…..
Posted in SPA-ul este o stare! || 1 Comment